duminică, 7 februarie 2010

Parinti

Desi sunt de aproape 5 ani in Dubai, nu contenesc a ma minuna de iresponsabilitatea parintilor de pe aici.
Se pare ca n-au aflat ca s-au inventat scaunele de masina pentru copiii mici, si-i tin in brate, fie mamica pe locul din dreapta, fie chiar soferul. Daca sunt mai marisori, 3-4 ani si mai mult, ii lasa sa zburde in voie prin masina sau sa iasa pe jumatate pe fereastra sau prin trapa. Si la cate accidente sunt pe sosele si la cat de haotic se circula zic eu ca ar trebui sa fie un pic mai prudenti.
Apoi, am vazut de multe ori parinti cu copii mici la food court, in mall-uri, hranindu-i cu cartofi prajiti plini de ulei, cu burgeri, si cu alte tampenii pe care eu ca adult incerc sa le evit cat se poate. Stiu ca e mai simplu sa-ti duci copilul la food court si sa-i dai sa manance din portia ta decat sa-i pregatesti acasa o papica buna si proaspata, dar oare chiar nu realizeaza cat rau fac propriilor copii?
Am vazut parinti stand la povesti nestingheriti pe terase, in timp ce copiii alergau de zor printre mese, deranjand clientii. Intr-un final cand isi aduceau aminte de plozi, erau disperati ca nu-i mai vedeau si incepeau sa-i caute. Se gasea mai mereu cate un client amabil care sa le arate parintilor pe unde alearga plozii lor.
Cand ma mai prinde pe mine 10.30-11pm in oras vad mereu parinti cu copii mici prin mall-uri, la food court etc. Si mereu ma intreb ce cauta copilul ala in oras la ora aia, cand ar trebui sa fie in patutul lui, dormind linistit. Am vazut asemenea parinti cu copii mici in Global Village (un fel de balci international), zgomotos si aglomerat, pe la 11 seara.
Si chestia care m-a socat cel mai tare: parinti cu copii mici in carucioare pe la 12 noaptea la shisha. Chiar daca sunt terase shisha, totusi fumul este destul de gros, si este la fel de periculos pentru un copil ca si fumul de tigara.
Oare sunt eu dusa cu pluta ca nu sunt de acord cu toate lucrurile astea, care lor li se par normale? Mamicilor care ma cititi, voi ce ziceti?

2 comentarii:

Ina spunea...

Cami...esti micul terorist,numai sa judeci si sa executi. Te vad foarte pornita, cred ca nu prea iti place viata pe care o duci acolo. Nu mi-o lua in nume de rau, nu vreau sa te superi...insa, tot citind postarile tale...reiese clar ca nu esti in toate apele tale. Nu stiu daca realizezi...in fine. te pup si sper sa nu te fi iritat si eu.

CamiB spunea...

E adevarat ca este mai multa prostie/m2 decat oriunde in alta parte. Dar m-am obisnuit. Atata timp cat prostia si iresponsabilitatea altora nu ma afecteaza pe mine si familia mea, n-au decat. Iar cand ma afecateaza direct, ma enervez, le spun cate ceva de dulce pe romaneste, trec peste si invat cate ceva.
Acuma, revenind la postarea mea despre parinti, nu esti de acord cu mine? Tu ti-ai duce copilul de 1-2-3 ani la fast food? L-ai scoate in mall la 11 noaptea? Eu nu.