Prietenie?.......

Povestea incepe acum aproximativ 5 ani, la cateva luni dupa ce am ajuns eu in Dubai, cand a venit sa lucreze in receptia hotelului inca o romanca, G. Ne-am cunoscut, am inceput sa-i explic mersul lucrurilor (lucram de vreo 2-3 luni, eram deja avansata in stiinta pana la genunchiul broastei) si am inceput sa povestim una-alta. Ne-am apropiat imediat, am descoperit ca aveam cam acelasi mod de a gandi, ne vedeam de treaba, tineam flirturile la distanta, spre deosebire de romancele carora le umblau ochii numai dupa barbati cu bani si care vesnic se hlizeau cu unul sau cu altul. Ne-am imprietenit repede, ne faceam confidente, plangeam una pe umarul celeilalte, stateam noptile si povesteam. Ea nu a reusit sa se adapteze si dupa vreo 3 saptamani de lucru a avut un scandal monstru cu Front Office Manager-ul si a fost nevoita sa plece. A plecat, ne-am despartit plangand si am promis sa tinem legatura. Asa am facut o perioada destula de indelungata.
In 2007 a venit in vacanta in Dubai cu prietenul ei, ne-am intalnit, i-am plimbat prin oras, am fost la plaja etc. I-am invitat la nunta ("vai, dar cum sa nu venim, si daca venim pe jos de la Pitesti si tot venim la nunta voastra") si cand i-am vazut asa de entuziasmati, am vorbit cu colegu si le-am propus sa ne fie cavaler/domnisoara de onoare. Au acceptat si cand au plecat din Dubai a ramas stabilit ca ne vedem pe 6 iulie la Brasov.
Din februarie si pana in iunie cand am plecat noi spre casa ne-am conversat pe messenger si tot timpul imi spunea cat de fericita este pentru mine si ca abia asteapta sa danseze la nunta noastra.
Ajungem acasa, vorbim cu ei si bineinteles ne confirma ca vor veni, ca nu se poate sa lipseasca de la nunta noastra. Ok, comandam buchet si pentru ea, ii socotim la numaratoarea meniurilor, le aranjam cazare, ca ne-au spus ca a doua zi dupa nunta noastra pleaca la mare si ne gandim ca totul e stabilit.
Cu vreo 4 zile inainte de nunta, vorbim cu ei si ne spun ca nu stiu daca mai ajung la nunta, ca si-au luat masina noua si nu stiu daca primesc numerele de inmatriculare in timp util, dar ne asigura ca vor face tot posibilul sa vina, chiar daca imprumuta o masina.
In joia dinaintea nuntii am vorbit cu ei iar si iar ne-au asigurat ca vor face tot posibilul sa vina. Bineinteles ca NU au venit. Am fost dezamagita crunt, bucuria acelei zile minunate a fost umbrita de absenta prietenei mele, iar mama mai punea si ea gaz pe foc: "ce prietene ai si tu? de unde sa scot eu acuma o domnisoara sa plece cu ginerica? ai dat si banii pe buchet degeaba, nu puteai sa-ti faci prieteni niste oameni seriosi?" Pana cand m-am rastit la ea si i-am spus sa termine, ca sunt eu destul de suparata fara comentariile ei. Intr-un final s-a potolit, iar ginerica a plecat cu o singura domnisoara si cu un cavaler si nu s-a facut gaura in cer. Inutil sa spun ca tot drumul din Brasov si pana in Poiana m-am holbat la toate Volkswagenurile Touareg intalnite, cu speranta absurda ca prietena mea va veni totusi la nunta si-mi va fi alturi. N-a fost sa fie.
Dupa vreo 3 zile ne suna senini se scuza ca nu au putut veni la nunta si ne invita sa mergem la mare, sa ne intalnim si sa petrecem cateva zile impreuna. Nu ne-am dus si din momentul ala relatiile s-au cam racit.
Nu am facut nunta mare pentru bani, nu m-am asteptat sa-mi iau casa si masina si luna de miere in Bora-Bora dupa nunta deci nu m-a deranjat faptul ca am platit 2 meniuri si niste flori in plus. M-a durut faptul ca fata pe care o consideram prietena si care as fi vrut sa-mi fie alaturi nu a fost acolo si nici nu mi-a spus dinainte ca nu vine. As fi pereferat sa-mi spuna ca nu vine, pentru ca nu poate si as fi inteles, m-ar fi durut dar poate nu atat de tare. Macar nu asteptam ca fraiera sa o vad. Mi-a zis ulterior ca nu au avut bani sa vina si i-am spus de la obraz ca ar fi trebuit sa-mi spuna adevarul, as fi inteles si as fi acceptat, desi le-am spus clar ca noi avem nevoie de ei acolo, nu de bani.
Anul urmator au facut ei nunta, dar nu m-am dus, desi eram in Romania in perioada aia. Am avut impresia ca ne-au trimis invitatia doar din obligatie, pentru ca si noi ii invitasem, si am preferat sa nu ma duc.
Acuma, i-am trimis, ca in fiecare an, mesaje de Craciun, de ziua ei, de Anul Nou si pe mail si pe messenger. Azi am vazut-o intrand pe messenger si ma asteptam macar multumesc sa-mi spuna. Nu a facut-o si iar am simtit ghimpele dezamagirii in suflet. Oare cer eu prea mult de la oameni? Oare astept eu prea mult? Ii supraestimez? E ceva in neregula cu mine?