La spital

Acuma o saptamana, in ajunul Sf. Marii, colegu a luat o tranta in bucatarie si s-a ales cu 2 oase rupte (metacarpian 4 si 5, palma stanga). A incercat el sa ignore pe moment, dar duminica dimineata, cand am vazut ca e umflata mana cat o gogoasa, ne-am infiintat la urgente. La Rashid Hospital, spital de stat, care are cel mai mare si mai bun centru pentru traume din Dubai. Am pierdut ceva vreme pe holuri, ca erau alte urgente prioritare, dar in cele din urma l-a luat un doctor in primire. Dupa un antitetanos (era pielea perforata) si o injectie cu voltaren, l-a trimis la radiogafie si un ortoped ne-a dat verdictul: trebuie operat, ca oasele sunt deplasate si ar ramane mana deformata. I-au pus ghips si am plecat, urmand sa facem rost de bani (trebuie platit cash si apoi deconteaza asigurarea) si sa ne intoarcem pentru operatie in maxim o saptamana.
Intre timp am mai cerut o parere, si al doilea medic ne-a spus acelasi lucru. Ca trebuie operat. Asa ca miercuri dimineata domnul sot s-a prezentat la spital pentru internare. L-au internat, l-au bagat intr-o rezerva la "short stay" (max. 5 zile) si l-au anuntat ca joi il opereaza. Miercuri dupa-masa de la servici m-am dus la el si a primit permisiune sa iasa cateva ore, asa ca am plecat si ne-am dus intr-un mall din apropiere. Am vazut "Sorcerer's apprentice", apoi am mancat si ne-am intors la spital.
Joi dimineata a inceput calvarul. Asistentele il anuntasera ca-l vor opera in cursul zilei, fara sa-i dea o ora anume, nu l-au lasat sa manance si sa bea si l-au tinut pe dextroza perfuzie toata ziua. Toata ziua de joi am stat amandoi cu nervii intinsi, ca la ora 6 seara inca nu stiau la ce ora va intra in operatie, ii era foame, ii era sete, era stresat, stiam ca vine week-endul (vineri-sambata) si atunci operatia ar fi fost numai duminica. La 6 jumate ne-au spus ca s-ar putea sa-l ia pe la 8, dupa iftar. Si intr-adevar la 8 fara ceva au venit si l-au dus la sala de operatie. Operatia nu a durat mult, a fost cu anestezie locala, si la 9.30 era inapoi in camera, si s-a apucat de cersit de mancare, ca ce-i adusesera la cina am mancat eu jumatate, iar restul au luat din rezerva cat a fost in operatie. Pe la 10 m-a sunat sa-mi spuna ca vineri ii dau drumul acasa. In noaptea aia am dormit si eu linistita, stiam ca tot ce a depins de noi facusem, stiam ca e relativ bine.
Vineri m-am dus sa-l iau acasa. Ne-a costat distractia putin peste 2000 usd. Am plecat, ne-am oprit la mall sa facem cumparaturile saptamanale si apoi acasa. Intre timp mana colegului s-a dezmortit de tot si a inceput sa se strambe de durere. Vineri dupa-masa, de la 2 pana la 11 cand s-a culcat a inghitit vreo 4 brufenuri, desi doctorul a spus 2 pe zi.
Acuma e ok, zice ca nu-l mai doare, nu mai ia pastile. Trebuie sa mearga tot la 3 zile sa-i schimbe pansamentul, la control la spital peste 2 saptamani si sa speram ca totul va fi bine si nu vor fi probleme.
Pe cat de neplacuta a fost sederea in spital, nu am putut sa nu remarcam asistentele amabile, saritoare si dragute (desi au salarii destul de mici), curatenia, mancarea buna si consistenta si serviciile de buna calitate. Si toate astea fara sa dam un cent spaga. La plecare doar, le-am lasat asistentelor o cutie de bomboane, si nici pe aia n-au vrut sa o ia.
Cred ca cea mai neplacuta chestie a fost chemarea la rugaciunea musulmana, chemare difuzata de 5 ori pe zi prin boxele de pe coridoare, prima in jurul orei 4 dimineata, cand e somnul mai dulce, si ultima pe la 9 seara.