WTF?

De ce naiba ne merg toate pe dos?

Spre implinirea unui vis (2)

Si a venit data de 24 octombrie, cand au fost antrenamentele pentru cursele GP 2 Asia.
Am ajuns la Marshal Village si am avut primul soc. Am fost cazati intr-o tabara de muncitori, in niste casute portabile, nicidecum in hotel, asa cum ne asteptam noi. Conditiile erau departe de a fi grozave, dar m-am bucurat ca macar asternuturile erau noi si aveam apa calda. Am avut bufet suedez la cina, mancare variata, salate multe, feluri mai ales arabesti si indiene, dar se putea gasi cate ceva comestibil pentru toate gusturile.
A doua zi dimineata, dupa micul dejun, imbarcarea in autocare in functie de numarul postului si pe pista cu noi. Acolo au inceput adevaratele probleme: posturile de marshal erau dezastru: ba nu functiona toaleta, ba nu era umbrela, desi batea soarele toata ziua, ba nu aveau apa si diverse alte probleme.
Apoi, pe la 9, am aflat ca tantile responsabile cu pranzul oamenilor au reusit cumva sa traverseze pista si au ramas blocate in interiorul circuitului si nu avea cine sa imparta mancarea oamenilor. Si ne-am pus noi, cei de la administratie, cu 2 camionete, sa ridicam pachetele cu mancare si sa mergem din post in post si sa le impartim. Mancare putina si proasta, cate un sandvich cu pui, vita sau ton, fara nici un gust, un fruct, o sticla de apa si o ciocolata cu gust de..... orice altceva dar nu de ciocolata.
A trecut cumva ziua asta si a doua zi am luat-o de la capat cu probleme in posturi, toalete necuratate, oameni care si-au schimbat postul pentru ca prietenul X era in alt post si au vrut sa fie impreuna, oameni care si-au luat jucariile si au plecat, ca ei nu rezista sa stea toata ziua in picioare in caldura si zgomot infernal. De data asta tantile de la marshal welfare au reusit sa nu mai traverseze pista si si-au facut treaba.
Pentru mine insa a fost o zi grozava. Spre dupa-masa am zis ca plec la o plimbare si am luat unul dintre baieti cu mine. Ne-am plimbat prin pit-lane, am vazut membrii echipelor F1 cum incepeau sa despacheteze echipamentele, am vizitat cladirea administrativa de la parter pana la acoperis, si am urcat in Shams Tower, turnul construit la primul viraj, destinat oficialitatilor, de unde se vede aproape tot circuitul. Am facut poze, dar din pacate cele pe care le-am primit eu au fost corupte si nu se vedea nimic. Am avut emotii cand am urcat in turn, ca nu stiam daca avem voie sa fim acolo sau nu, dar tipul care era cu mine mi-a zis: "Act confident and official and let me do the talking". Asa am facut, sau cel putin am incercat sa fac. Partea cu vorbitul a fost in exclusivitate a lui (for a change a tacut femeia si a vorbit barbatul :) ), pentru ca eu nu stiu boaba arabeste. Cred ca ne-au ajutat si ecusoanele atarnate de gat, si tricourile YAS MARINA, care chiar ne dadeau un aer oficial. Dar a meritat sa am emotii. Panorama de 360 de grade de pe terasa turnului era splendida. Si-acuma mi-e ciuda de mor ca nu am avut eu camera cu mine, sa fac poze.
Am coborat din turn si am zis sa dam o raita pe la Yas Marina Hotel, sa vedem si pe-acolo despre ce e vorba. Am ajuns, i-am prostit pe cei de la receptie ca vrem sa verificam facilitatile hotelului pentru niste oaspeti foarte importanti si am intrat. Inca nu era deschis oficial publicului, dar ecusoanele care ne-au ajutat sa intram in turn ne-au deschis usile si aici. Si am ajuns in barul de deasupra pistei de concurs. Foarte interesanta ideea, sa stai si sa bei si sa stii ca pe sub tine trec bolizii de F1. Inauntru, suprinzator de liniste si ne-a spus managerul ca sticla ferestrelor este una speciala, cu proprietati fono-izolante. Si ne-au invitat la un cocktail, free of charge. Am facut ochii cat cepele, nu ne credeam urechilor si am intrebat cu ce ocazie. Raspunsul a fost ca se pregateau pentru deschiderea oficiala si faceau un fel de repetitie, sa se asigure ca toate echipamentele functionau cum trebuie si oamenii stiau fiecare ce are de facut. Si am servit cate o bautura gratis. Era destul de tarziu si ziua se apropia de final, altfel am fi stat sa incercam si ceva de mancare, caci totul era gratis in seara aia.
Si s-a terminat si week-endul de antrenament pentru GP 2 Asia. Abia asteptam sa treaca saptamana si sa ne intoarcem la Yas Marina Circuit pentru marele eveniment, Formula 1 Abu Dhabi Grand Prix.

Avatar

Am fost aseara sa vedem Avatar in 3D. Il vazusem inainte printre picatele pe net si ieri ne-am hotarat sa mergem sa-l vedem si in 3D, daca tot am auzit atatea despre el. Am avut locuri foarte bune, la mijlocul salii si la mijlocul randului, am primit ochelarii de rigoare impreuna cu biletele si am intrat nerabdatori in sala. Filmul a fost excelent, efectele speciale spectaculoase, iar senzatia de "sunt acolo", de "musca asta imi intra in ochi" a fost incredibila. La o secventa chiar am avut reflexul de a alunga o insecta zburatoare, ca aveam senzatia ca imi intra in ochi. Eu am vazut pentru prima data in viata un film 3D si la un moment dat mi-am dat ochelarii jos pentru ca ametisem si ma durea capul ingrozitor.
Totusi, compania de cinematografe are o mare bila neagra de la mine. Dialogurile in limba na'vi au fost subtitrate numai in araba. Inteleg ca e limba oficiala a tarii, dar cand ai peste 75% din clientela alcatuita din expatriati care nu vorbesc / nu citesc limba araba, cred ca ar trebuie sa te gandesti si la ei, la faptul ca oamenii acestia platesc acelasi pret ca localnicii si asteapta servicii de o anumita calitate.
O alta bila neagra au de la mine parintii cretini care isi aduc plozii rasfatati de 1-2-3 ani (sau chiar ma mici de un an) la un film lung de 3 ore, care este muuuuuuuuult deasupra nivelului lor de intelegere. Bineinteles ca am avut parte de concertele inevitabile de urlaturi ale plozilor plictisiti. Eu as interzice accesul in sala la un astfel de film copiilor sub 12-14 ani, pentru ca oricum nu inteleg nimic si in 3 ore isi pierd rabdarea de 100 de ori.

History rising

Sunt cuvintele care apareau pe gardul ce inconjura acum 5 ani santierul Burj Dubai. Si s-a inaltat. Aseara a avut loc ceremonia de inaugurare a celei mai mari cladiri din lume. Nu am sa va plictisesc cu date statistice si cu cifre pe care le gasiti pe site-ul Emaar (developerul), pe site-ul oficial al cladirii sau pe orice site de stiri. Am sa astern aici gandurile mele.
Acum 5 ani cand a inceput constructia treceam zilnic pe langa santier si ma gandeam: "Oare voi mai fi eu aici cand se va deschide? Voi avea oare ocazia sa urc la ultimul etaj si sa vad orasul ca din elicopter?" Uite ca mai sunt aici si cu prima ocazie voi urca si in Burj Dubai.
Nu am fost la ceremonia de deschidere, am prefereat sa stau departe de traficul din zona (mai ales ca infrastructura e inca in lucru) dar sunt mandra ca vad minunea asta de la ferestra biroului, sunt mandra ca am vazut-o crescand etaj cu etaj (in timpul constructiei era o placa la intrarea santierului pe care scria la ce etaj se lucreaza). De cate ori merg in Dubai Mall ies in spate si-mi sucesc gatul uitandu-ma in sus si ma gandesc ca altii vad cladirea asta doar la tv, pe cand eu am ocazia sa o vad pe viu, si ma minunez de ce a putut iesi din creierele si mainile oamenilor. E absolut uimitoare.
Desi a fost redenumita in ultimul moment Burj Khalifa, ramane tot un simbol al Dubaiului, iar pentru mine si pentru multi este si va ramane Burj Dubai.

Prietenie?.......

Povestea incepe acum aproximativ 5 ani, la cateva luni dupa ce am ajuns eu in Dubai, cand a venit sa lucreze in receptia hotelului inca o romanca, G. Ne-am cunoscut, am inceput sa-i explic mersul lucrurilor (lucram de vreo 2-3 luni, eram deja avansata in stiinta pana la genunchiul broastei) si am inceput sa povestim una-alta. Ne-am apropiat imediat, am descoperit ca aveam cam acelasi mod de a gandi, ne vedeam de treaba, tineam flirturile la distanta, spre deosebire de romancele carora le umblau ochii numai dupa barbati cu bani si care vesnic se hlizeau cu unul sau cu altul. Ne-am imprietenit repede, ne faceam confidente, plangeam una pe umarul celeilalte, stateam noptile si povesteam. Ea nu a reusit sa se adapteze si dupa vreo 3 saptamani de lucru a avut un scandal monstru cu Front Office Manager-ul si a fost nevoita sa plece. A plecat, ne-am despartit plangand si am promis sa tinem legatura. Asa am facut o perioada destula de indelungata.
In 2007 a venit in vacanta in Dubai cu prietenul ei, ne-am intalnit, i-am plimbat prin oras, am fost la plaja etc. I-am invitat la nunta ("vai, dar cum sa nu venim, si daca venim pe jos de la Pitesti si tot venim la nunta voastra") si cand i-am vazut asa de entuziasmati, am vorbit cu colegu si le-am propus sa ne fie cavaler/domnisoara de onoare. Au acceptat si cand au plecat din Dubai a ramas stabilit ca ne vedem pe 6 iulie la Brasov.
Din februarie si pana in iunie cand am plecat noi spre casa ne-am conversat pe messenger si tot timpul imi spunea cat de fericita este pentru mine si ca abia asteapta sa danseze la nunta noastra.
Ajungem acasa, vorbim cu ei si bineinteles ne confirma ca vor veni, ca nu se poate sa lipseasca de la nunta noastra. Ok, comandam buchet si pentru ea, ii socotim la numaratoarea meniurilor, le aranjam cazare, ca ne-au spus ca a doua zi dupa nunta noastra pleaca la mare si ne gandim ca totul e stabilit.
Cu vreo 4 zile inainte de nunta, vorbim cu ei si ne spun ca nu stiu daca mai ajung la nunta, ca si-au luat masina noua si nu stiu daca primesc numerele de inmatriculare in timp util, dar ne asigura ca vor face tot posibilul sa vina, chiar daca imprumuta o masina.
In joia dinaintea nuntii am vorbit cu ei iar si iar ne-au asigurat ca vor face tot posibilul sa vina. Bineinteles ca NU au venit. Am fost dezamagita crunt, bucuria acelei zile minunate a fost umbrita de absenta prietenei mele, iar mama mai punea si ea gaz pe foc: "ce prietene ai si tu? de unde sa scot eu acuma o domnisoara sa plece cu ginerica? ai dat si banii pe buchet degeaba, nu puteai sa-ti faci prieteni niste oameni seriosi?" Pana cand m-am rastit la ea si i-am spus sa termine, ca sunt eu destul de suparata fara comentariile ei. Intr-un final s-a potolit, iar ginerica a plecat cu o singura domnisoara si cu un cavaler si nu s-a facut gaura in cer. Inutil sa spun ca tot drumul din Brasov si pana in Poiana m-am holbat la toate Volkswagenurile Touareg intalnite, cu speranta absurda ca prietena mea va veni totusi la nunta si-mi va fi alturi. N-a fost sa fie.
Dupa vreo 3 zile ne suna senini se scuza ca nu au putut veni la nunta si ne invita sa mergem la mare, sa ne intalnim si sa petrecem cateva zile impreuna. Nu ne-am dus si din momentul ala relatiile s-au cam racit.
Nu am facut nunta mare pentru bani, nu m-am asteptat sa-mi iau casa si masina si luna de miere in Bora-Bora dupa nunta deci nu m-a deranjat faptul ca am platit 2 meniuri si niste flori in plus. M-a durut faptul ca fata pe care o consideram prietena si care as fi vrut sa-mi fie alaturi nu a fost acolo si nici nu mi-a spus dinainte ca nu vine. As fi pereferat sa-mi spuna ca nu vine, pentru ca nu poate si as fi inteles, m-ar fi durut dar poate nu atat de tare. Macar nu asteptam ca fraiera sa o vad. Mi-a zis ulterior ca nu au avut bani sa vina si i-am spus de la obraz ca ar fi trebuit sa-mi spuna adevarul, as fi inteles si as fi acceptat, desi le-am spus clar ca noi avem nevoie de ei acolo, nu de bani.
Anul urmator au facut ei nunta, dar nu m-am dus, desi eram in Romania in perioada aia. Am avut impresia ca ne-au trimis invitatia doar din obligatie, pentru ca si noi ii invitasem, si am preferat sa nu ma duc.
Acuma, i-am trimis, ca in fiecare an, mesaje de Craciun, de ziua ei, de Anul Nou si pe mail si pe messenger. Azi am vazut-o intrand pe messenger si ma asteptam macar multumesc sa-mi spuna. Nu a facut-o si iar am simtit ghimpele dezamagirii in suflet. Oare cer eu prea mult de la oameni? Oare astept eu prea mult? Ii supraestimez? E ceva in neregula cu mine?

La multi ani!

Tuturor celor care mi-ati vizitat blogul si v-a placut (sau nu), va doresc un 2010 plin de bucurii, sanatate si de noroc si va mai astept.

La multi ani!

Spre implinirea unui vis (1)

Prin primavara vine un coleg al meu la sotul meu si-l intreaba daca nu vrea sa fie Formula 1 marshal. N-a stiut ce inseamna si ce va trebui sa faca, iar explicatia sumara a fost: nu va trebui sa faci prea multe, dar vei fi acolo, in mijlocul actiunii. A acceptat si asa a inceput totul.
A avut primul training in mai si eu eram verde de invidie. Pana cand i-am invitat la noi pe colegul meu si pe sotia lui, care lucreaza la una din firmele implicate in organizarea acestui eveniment. Si ea m-a intrebat si pe mine daca nu vreu sa merg si eu, sa o ajut pe ea in administratie. Am acceptat pe loc, fara sa ma gandesc prea mult.
Si a venit luna octombrie si a inceput numaratoarea inversa. Am avut primul training pe 3 octombrie, la centrul de presa al circuitului Yas Marina din Abu Dhabi. Am fost primii care am pasit in centrul de presa, abia dat in folosinta. Am fost impresionata de intregul complex, de calitatea lucrarilor, de anvergura lor.
La urmatorul training, pe 10 octombrie, am aflat care si ce vom face. Sotul meu a fost pit lane marshal, iar eu runner (si chiar am alergat). Tot pe 10 octombrie am vazut pentru prima data Race Control Room, camera-suflet a cursei, de unde se urmareste fiecare centimetru de pista si de unde se iau toate deciziile in timpul cursei.
Pe 17 octombrie am avut training la Dubai Autodrom, in zi de curse, sa vedem exact ce fac marshalii si care este rolul lor.
Si pe 24 octombrie am avut botezul focului, antrenamentele pentru GP 2 Asia, pe circuitul Yas Marina.