luni, 29 noiembrie 2010
miercuri, 13 octombrie 2010
duminică, 10 octombrie 2010
Interviu
Joia trecuta am avut programat un interviu la o companie publicitara. Initial a fost programat la ora 11.30, pentru ca apoi sa ma sune secretara si sa-mi spuna ca seful ei e in Abu Dhabi joi dimineata, si nu va fi in birou inainte de 2, asa ca sa ma duc la 2. Eu, stiind ca Abu Dhabi nu-i chiar dupa colt, si stiind si obiceiul celor de pe aici de-a intarzia la intalniri, deja ma vedeam asteptand ca fraiera dupa domnul manager. Asta insa nu m-a impiedicat sa ma prezint la intalnire la ora 13.57.
Eu: - Buna ziua, ma numesc Camelia si sunt aici pentru interviu.
Secretara: - Buna ziua, stiti, seful inca nu e aici, tocmai am vorbit cu el si e in drum spre Dubai.
Eu (ridicand din sprancene): - A, si cat mai are pana in Dubai? (drumul din Abu Dhabi pana in Dubai dureaza cam o ora si jumatate, in conditii de trafic normal si viteza legala)?
Ea: - Am vorbit cu el, e in drum spre Dubai, in cateva minute ar trebui sa fie aici.
M-am asezat si cele cateva minute s-au facut 25. Ma uitam la ceasul de pe perete si simteam cum rabdarea se scurge odata cu minutele. La capatul celor 25 de minute m-am ridicat si am plecat, dupa ce am rugat-o pe secretara sa-i transmita sefului ca profesionalismul si respectul ar trebui sa functioneze in ambele sensuri.
Sotul meu mi-a reprosat ca nu am stat sa-l astept. Dar eu consider ca un astfel de om nu este suficient de serios si nu-si respecta angajatii si nu vreau sa am de-a face cu asemenea sefi.
Inca n-a venit vremea sa-mi schimb slujba, asa ca mai incerc.

marți, 5 octombrie 2010
Nera
Ea e Nera, celalalt copil blanos al nostru (in lipsa de copii bipezi, adoptam blanosi). Asta e unul din locurile ei preferate. Ii place tare mult sa se uite pe geam (daca perdeaua acopera geamul, o da singura la o parte) si sa se bronzeze, caci dupa-masa bate soarele exact pe ea si nu se misca de-acolo cu orele.
Cand dam cu aspiratorul se ascunde pe frigider sau pe dulapurile din bucatarie.
Asta e celalalt loc favorit al ei, pe geanta mea boliviana. Aici sta seara si aici doarme. Mai scoate cate un fir, mai lasa par, dar n-am alt loc in care sa-mi pun geanta, asa ca n-am ce face.
marți, 21 septembrie 2010
D'ale piticozaurei
Piticozaura mea, pe care deja o cunoasteti, a mai facut aseara una nefacuta.
Am aprins in dormitor 2 lumanari parfumate. Si am vazut ca pitica mea era fascinata de flacarile lor. Un timp s-a invartit pe langa ele, s-a sucit, a incercat sa le miroase, s-a mai odihnit, apoi a luat-o de la capat. A tinut-o asa vreo 20 de minute. Eu in timpul asta faceam integrame, dar cu un ochi eram la ea. Si o vad ca la un moment dat incepe si da cu lăbuta pe langa flacara. Am crezut ca o sa simta caldura si o sa se potoleasca, da' de unde. Atata a dat cu labuta peste flacara lumanarii, pana am vazut ca ii era labuta neagra. Reusise sa-si parleasca parul care ii iesea dintre degete. I-am verificat pernutele, sa nu aiba arsuri, apoi am lasat-o in pace. Si am vazut ca s-a potolit, dar nu s-a miscat de langa lumanari pana nu le-am stins.
Bineinteles ca dupa isprava asta mirosea la mine in dormitor de parca parlisem un purcel si a trebuit sa tinem geamul deschis vreo jumatate de ora, ca sa scapam de miros.
Din pacate telefonul colegului era descarcat si n-am putut sa-i fac poze.

miercuri, 15 septembrie 2010
Nu esti suficient de bolnava ca sa-ti dau concediu medical
De cateva zile imi dadea tarcoale o raceala afurisita si ieri m-a doborat. N-am dormit ca lumea, nu puteam respira, ma durea gatul, in fine, simptome obisunite pentru o raceala zdravana. Ieri dimineata ma trezesc cu capul cat banita, ametita de nu puteam sta in picioare si decid sa nu ma duc la lucru, sa ma duc la doctor. Boooooooon, trimit sms sefilor ca nu pot sa merg la birou si astept sa se deschida clinica din blocul vecin.
La ora 9 fix ma infiintez la receptie si le spun ca vreau sa vad un medic generalist. Imi fac inregistrarea, primesc primul bon pe ziua de ieri si ma ia o tanti in primire sa-mi ia temperatura si tensiunea. Duce hartiile in cabinetul doctorului si dupa aia imi striga numarul prin interfon. Intru in cabinet, ma priveste nenea doctor indian cu un dispret suveran, si ma pune sa iau loc.
El:- Care e problema?
Eu:- Ma doare capul, sunt ametita, si am nasul infundat si-mi curge ca robinetul.
El se preface ca ma consulta (plimba stetoscopul de 2 ori peste tricoul meu), apoi: - Ai tensiunea normala, capul te doare din cauza racelii (wow, cata intelepciune si ce cunostinte profunde de medicina. Stiu ca o tensiune prea mare sau prea mica poate da dureri de cap, dar eu mi-am luat tensiunea cu 2 zile inainte si niciodata in viata mea nu am avut probleme si-n starea in care eram ar fi fost si de mirare sa nu ma doara capul). Ia medicamentele astea si o sa fii bine.
Eu:- Concediu medical pe azi si maine imi dati?
El:- Nu. Avem reguli care nu ne permit sa dam concediu medical pentru nimicuri. Dar ia pastilele astea si o sa fii bine.
Eu:- Nu ma lasa sefa sa ma duc la birou in starea asta.
El: - No problem!
WTF? Adica eu ma simt de parca m-a lovit trenu', abia vorbesc, abia stau pe picioare si el considera ca nu sunt suficient de bolnava ca sa-mi dea concediu medical. Nu conteaza ca pe mine nu ma lasa sefa sa ma duc la lucru in starea asta, nu conteaza ca lucrez intr-un birou cu 20 de oameni care se pot imbolnavi si-si pot imbolnavi la randul lor familiile si prietenii, el nu-mi poate da concediu medical.
Am plecat de la el uimita si cu reteta in mana m-am dus la farmacia de-alaturi. Si-i dau reteta la nenea farmacistul (tot indian) care se pune sa caute medicamentele. Mi le aduce si-l intreb:
- Asta ce e? (O chestie de 400 mg, din care trebuia sa iau una pe zi)
El: - Antibiotice.
Eu:- Nu iau asa ceva, nu pentru ce am eu acum.
Alta chestie care nu mi-a inspirat incredere: Asta ce este?
El:- Ceva impotriva alergiilor.
Eu:- Nu sunt alergica la nimic, nu iau asa ceva. Nu vitamina C, nu antigripale, nu inhalant.
Si pana la urma am plecat fara medicamente. M-am dus la Carrefour, am luat 2 kg de portocale si 1 kg de kiwi si ieri toata ziua m-am tratat cu ceapa, usturoi, portocale, kiwi si Panadol cold and flue. Nu cu antibioticele lui peste. Si ma simt mai bine decat ieri dimineata.
Si-uite-asa ieri am decis sa nu mai vobesc niciodata de rau medicii romani, care oricat de slabi ar fi sunt muuuuuuuult mai buni decat specimenul pe care l-am intalnit eu ieri.

joi, 9 septembrie 2010
Eid Mubarak!
Astazi e ultima zi de Ramadan, ultima zi de post pentru musulmani. Maine incepe celebrarea Eid-ului, sarbatoare ce marcheaza sfarsitul postului. Din pacate parca acum se conduce mai aiurea ca oricand si se produc o gramada de accidente, de aia mi-e si groaza sa iesim undeva cu masina. Asa ca probabil ca vom sta acasa, sau vom merge pe la socri (socrul si cumnatii sunt musulmani).
Anul asta, dat fiind ca Eid-ul este vineri, nu avem zile libere extra, caci guvernul a decretat ca firmelor private le sunt suficiente cele 2 zile de week-end, pe cand angajatilor de la banci si de la stat (care oricum au lucrat program foarte redus si cu incetinitorul tot Ramadanul) le sunt necesare 5 zile libere. Deh, asta este.
Iar de duminica vom reveni la programul normal de lucru, de la 9 la 6, ca s-a terminat cu hibernarea si lancezeala de peste vara.
Oricum, Eid Mubarak (Sarbatoare binecuvantata!) tuturor.

Abonați-vă la:
Postări (Atom)