Sunt cuvintele care apareau pe gardul ce inconjura acum 5 ani santierul Burj Dubai. Si s-a inaltat. Aseara a avut loc ceremonia de inaugurare a celei mai mari cladiri din lume. Nu am sa va plictisesc cu date statistice si cu cifre pe care le gasiti pe site-ul Emaar (developerul), pe site-ul oficial al cladirii sau pe orice site de stiri. Am sa astern aici gandurile mele.
Acum 5 ani cand a inceput constructia treceam zilnic pe langa santier si ma gandeam: "Oare voi mai fi eu aici cand se va deschide? Voi avea oare ocazia sa urc la ultimul etaj si sa vad orasul ca din elicopter?" Uite ca mai sunt aici si cu prima ocazie voi urca si in Burj Dubai.
Nu am fost la ceremonia de deschidere, am prefereat sa stau departe de traficul din zona (mai ales ca infrastructura e inca in lucru) dar sunt mandra ca vad minunea asta de la ferestra biroului, sunt mandra ca am vazut-o crescand etaj cu etaj (in timpul constructiei era o placa la intrarea santierului pe care scria la ce etaj se lucreaza). De cate ori merg in Dubai Mall ies in spate si-mi sucesc gatul uitandu-ma in sus si ma gandesc ca altii vad cladirea asta doar la tv, pe cand eu am ocazia sa o vad pe viu, si ma minunez de ce a putut iesi din creierele si mainile oamenilor. E absolut uimitoare.
Desi a fost redenumita in ultimul moment Burj Khalifa, ramane tot un simbol al Dubaiului, iar pentru mine si pentru multi este si va ramane Burj Dubai.
marți, 5 ianuarie 2010
luni, 4 ianuarie 2010
Prietenie?.......
Povestea incepe acum aproximativ 5 ani, la cateva luni dupa ce am ajuns eu in Dubai, cand a venit sa lucreze in receptia hotelului inca o romanca, G. Ne-am cunoscut, am inceput sa-i explic mersul lucrurilor (lucram de vreo 2-3 luni, eram deja avansata in stiinta pana la genunchiul broastei) si am inceput sa povestim una-alta. Ne-am apropiat imediat, am descoperit ca aveam cam acelasi mod de a gandi, ne vedeam de treaba, tineam flirturile la distanta, spre deosebire de romancele carora le umblau ochii numai dupa barbati cu bani si care vesnic se hlizeau cu unul sau cu altul. Ne-am imprietenit repede, ne faceam confidente, plangeam una pe umarul celeilalte, stateam noptile si povesteam. Ea nu a reusit sa se adapteze si dupa vreo 3 saptamani de lucru a avut un scandal monstru cu Front Office Manager-ul si a fost nevoita sa plece. A plecat, ne-am despartit plangand si am promis sa tinem legatura. Asa am facut o perioada destula de indelungata.
In 2007 a venit in vacanta in Dubai cu prietenul ei, ne-am intalnit, i-am plimbat prin oras, am fost la plaja etc. I-am invitat la nunta ("vai, dar cum sa nu venim, si daca venim pe jos de la Pitesti si tot venim la nunta voastra") si cand i-am vazut asa de entuziasmati, am vorbit cu colegu si le-am propus sa ne fie cavaler/domnisoara de onoare. Au acceptat si cand au plecat din Dubai a ramas stabilit ca ne vedem pe 6 iulie la Brasov.
Din februarie si pana in iunie cand am plecat noi spre casa ne-am conversat pe messenger si tot timpul imi spunea cat de fericita este pentru mine si ca abia asteapta sa danseze la nunta noastra.
Ajungem acasa, vorbim cu ei si bineinteles ne confirma ca vor veni, ca nu se poate sa lipseasca de la nunta noastra. Ok, comandam buchet si pentru ea, ii socotim la numaratoarea meniurilor, le aranjam cazare, ca ne-au spus ca a doua zi dupa nunta noastra pleaca la mare si ne gandim ca totul e stabilit.
Cu vreo 4 zile inainte de nunta, vorbim cu ei si ne spun ca nu stiu daca mai ajung la nunta, ca si-au luat masina noua si nu stiu daca primesc numerele de inmatriculare in timp util, dar ne asigura ca vor face tot posibilul sa vina, chiar daca imprumuta o masina.
In joia dinaintea nuntii am vorbit cu ei iar si iar ne-au asigurat ca vor face tot posibilul sa vina. Bineinteles ca NU au venit. Am fost dezamagita crunt, bucuria acelei zile minunate a fost umbrita de absenta prietenei mele, iar mama mai punea si ea gaz pe foc: "ce prietene ai si tu? de unde sa scot eu acuma o domnisoara sa plece cu ginerica? ai dat si banii pe buchet degeaba, nu puteai sa-ti faci prieteni niste oameni seriosi?" Pana cand m-am rastit la ea si i-am spus sa termine, ca sunt eu destul de suparata fara comentariile ei. Intr-un final s-a potolit, iar ginerica a plecat cu o singura domnisoara si cu un cavaler si nu s-a facut gaura in cer. Inutil sa spun ca tot drumul din Brasov si pana in Poiana m-am holbat la toate Volkswagenurile Touareg intalnite, cu speranta absurda ca prietena mea va veni totusi la nunta si-mi va fi alturi. N-a fost sa fie.
Dupa vreo 3 zile ne suna senini se scuza ca nu au putut veni la nunta si ne invita sa mergem la mare, sa ne intalnim si sa petrecem cateva zile impreuna. Nu ne-am dus si din momentul ala relatiile s-au cam racit.
Nu am facut nunta mare pentru bani, nu m-am asteptat sa-mi iau casa si masina si luna de miere in Bora-Bora dupa nunta deci nu m-a deranjat faptul ca am platit 2 meniuri si niste flori in plus. M-a durut faptul ca fata pe care o consideram prietena si care as fi vrut sa-mi fie alaturi nu a fost acolo si nici nu mi-a spus dinainte ca nu vine. As fi pereferat sa-mi spuna ca nu vine, pentru ca nu poate si as fi inteles, m-ar fi durut dar poate nu atat de tare. Macar nu asteptam ca fraiera sa o vad. Mi-a zis ulterior ca nu au avut bani sa vina si i-am spus de la obraz ca ar fi trebuit sa-mi spuna adevarul, as fi inteles si as fi acceptat, desi le-am spus clar ca noi avem nevoie de ei acolo, nu de bani.
Anul urmator au facut ei nunta, dar nu m-am dus, desi eram in Romania in perioada aia. Am avut impresia ca ne-au trimis invitatia doar din obligatie, pentru ca si noi ii invitasem, si am preferat sa nu ma duc.
Acuma, i-am trimis, ca in fiecare an, mesaje de Craciun, de ziua ei, de Anul Nou si pe mail si pe messenger. Azi am vazut-o intrand pe messenger si ma asteptam macar multumesc sa-mi spuna. Nu a facut-o si iar am simtit ghimpele dezamagirii in suflet. Oare cer eu prea mult de la oameni? Oare astept eu prea mult? Ii supraestimez? E ceva in neregula cu mine?
In 2007 a venit in vacanta in Dubai cu prietenul ei, ne-am intalnit, i-am plimbat prin oras, am fost la plaja etc. I-am invitat la nunta ("vai, dar cum sa nu venim, si daca venim pe jos de la Pitesti si tot venim la nunta voastra") si cand i-am vazut asa de entuziasmati, am vorbit cu colegu si le-am propus sa ne fie cavaler/domnisoara de onoare. Au acceptat si cand au plecat din Dubai a ramas stabilit ca ne vedem pe 6 iulie la Brasov.
Din februarie si pana in iunie cand am plecat noi spre casa ne-am conversat pe messenger si tot timpul imi spunea cat de fericita este pentru mine si ca abia asteapta sa danseze la nunta noastra.
Ajungem acasa, vorbim cu ei si bineinteles ne confirma ca vor veni, ca nu se poate sa lipseasca de la nunta noastra. Ok, comandam buchet si pentru ea, ii socotim la numaratoarea meniurilor, le aranjam cazare, ca ne-au spus ca a doua zi dupa nunta noastra pleaca la mare si ne gandim ca totul e stabilit.
Cu vreo 4 zile inainte de nunta, vorbim cu ei si ne spun ca nu stiu daca mai ajung la nunta, ca si-au luat masina noua si nu stiu daca primesc numerele de inmatriculare in timp util, dar ne asigura ca vor face tot posibilul sa vina, chiar daca imprumuta o masina.
In joia dinaintea nuntii am vorbit cu ei iar si iar ne-au asigurat ca vor face tot posibilul sa vina. Bineinteles ca NU au venit. Am fost dezamagita crunt, bucuria acelei zile minunate a fost umbrita de absenta prietenei mele, iar mama mai punea si ea gaz pe foc: "ce prietene ai si tu? de unde sa scot eu acuma o domnisoara sa plece cu ginerica? ai dat si banii pe buchet degeaba, nu puteai sa-ti faci prieteni niste oameni seriosi?" Pana cand m-am rastit la ea si i-am spus sa termine, ca sunt eu destul de suparata fara comentariile ei. Intr-un final s-a potolit, iar ginerica a plecat cu o singura domnisoara si cu un cavaler si nu s-a facut gaura in cer. Inutil sa spun ca tot drumul din Brasov si pana in Poiana m-am holbat la toate Volkswagenurile Touareg intalnite, cu speranta absurda ca prietena mea va veni totusi la nunta si-mi va fi alturi. N-a fost sa fie.
Dupa vreo 3 zile ne suna senini se scuza ca nu au putut veni la nunta si ne invita sa mergem la mare, sa ne intalnim si sa petrecem cateva zile impreuna. Nu ne-am dus si din momentul ala relatiile s-au cam racit.
Nu am facut nunta mare pentru bani, nu m-am asteptat sa-mi iau casa si masina si luna de miere in Bora-Bora dupa nunta deci nu m-a deranjat faptul ca am platit 2 meniuri si niste flori in plus. M-a durut faptul ca fata pe care o consideram prietena si care as fi vrut sa-mi fie alaturi nu a fost acolo si nici nu mi-a spus dinainte ca nu vine. As fi pereferat sa-mi spuna ca nu vine, pentru ca nu poate si as fi inteles, m-ar fi durut dar poate nu atat de tare. Macar nu asteptam ca fraiera sa o vad. Mi-a zis ulterior ca nu au avut bani sa vina si i-am spus de la obraz ca ar fi trebuit sa-mi spuna adevarul, as fi inteles si as fi acceptat, desi le-am spus clar ca noi avem nevoie de ei acolo, nu de bani.
Anul urmator au facut ei nunta, dar nu m-am dus, desi eram in Romania in perioada aia. Am avut impresia ca ne-au trimis invitatia doar din obligatie, pentru ca si noi ii invitasem, si am preferat sa nu ma duc.
Acuma, i-am trimis, ca in fiecare an, mesaje de Craciun, de ziua ei, de Anul Nou si pe mail si pe messenger. Azi am vazut-o intrand pe messenger si ma asteptam macar multumesc sa-mi spuna. Nu a facut-o si iar am simtit ghimpele dezamagirii in suflet. Oare cer eu prea mult de la oameni? Oare astept eu prea mult? Ii supraestimez? E ceva in neregula cu mine?
La multi ani!
Tuturor celor care mi-ati vizitat blogul si v-a placut (sau nu), va doresc un 2010 plin de bucurii, sanatate si de noroc si va mai astept.
La multi ani!
marți, 10 noiembrie 2009
Spre implinirea unui vis (1)
Prin primavara vine un coleg al meu la sotul meu si-l intreaba daca nu vrea sa fie Formula 1 marshal. N-a stiut ce inseamna si ce va trebui sa faca, iar explicatia sumara a fost: nu va trebui sa faci prea multe, dar vei fi acolo, in mijlocul actiunii. A acceptat si asa a inceput totul.
A avut primul training in mai si eu eram verde de invidie. Pana cand i-am invitat la noi pe colegul meu si pe sotia lui, care lucreaza la una din firmele implicate in organizarea acestui eveniment. Si ea m-a intrebat si pe mine daca nu vreu sa merg si eu, sa o ajut pe ea in administratie. Am acceptat pe loc, fara sa ma gandesc prea mult.
Si a venit luna octombrie si a inceput numaratoarea inversa. Am avut primul training pe 3 octombrie, la centrul de presa al circuitului Yas Marina din Abu Dhabi. Am fost primii care am pasit in centrul de presa, abia dat in folosinta. Am fost impresionata de intregul complex, de calitatea lucrarilor, de anvergura lor.
La urmatorul training, pe 10 octombrie, am aflat care si ce vom face. Sotul meu a fost pit lane marshal, iar eu runner (si chiar am alergat). Tot pe 10 octombrie am vazut pentru prima data Race Control Room, camera-suflet a cursei, de unde se urmareste fiecare centimetru de pista si de unde se iau toate deciziile in timpul cursei.
Pe 17 octombrie am avut training la Dubai Autodrom, in zi de curse, sa vedem exact ce fac marshalii si care este rolul lor.
Si pe 24 octombrie am avut botezul focului, antrenamentele pentru GP 2 Asia, pe circuitul Yas Marina.
A avut primul training in mai si eu eram verde de invidie. Pana cand i-am invitat la noi pe colegul meu si pe sotia lui, care lucreaza la una din firmele implicate in organizarea acestui eveniment. Si ea m-a intrebat si pe mine daca nu vreu sa merg si eu, sa o ajut pe ea in administratie. Am acceptat pe loc, fara sa ma gandesc prea mult.
Si a venit luna octombrie si a inceput numaratoarea inversa. Am avut primul training pe 3 octombrie, la centrul de presa al circuitului Yas Marina din Abu Dhabi. Am fost primii care am pasit in centrul de presa, abia dat in folosinta. Am fost impresionata de intregul complex, de calitatea lucrarilor, de anvergura lor.
La urmatorul training, pe 10 octombrie, am aflat care si ce vom face. Sotul meu a fost pit lane marshal, iar eu runner (si chiar am alergat). Tot pe 10 octombrie am vazut pentru prima data Race Control Room, camera-suflet a cursei, de unde se urmareste fiecare centimetru de pista si de unde se iau toate deciziile in timpul cursei.
Pe 17 octombrie am avut training la Dubai Autodrom, in zi de curse, sa vedem exact ce fac marshalii si care este rolul lor.
Si pe 24 octombrie am avut botezul focului, antrenamentele pentru GP 2 Asia, pe circuitul Yas Marina.
marți, 15 septembrie 2009
Ramadan
Suntem in Ramadan, luna sfanta a musulmanilor, in care ei trebuie sa tina post negru de la rasaritul la apusul soarelui. Este luna in care se face apel la musulmani sa-i ajute pe saraci, luna in care se organizeaza campanii se strangere de fonduri pentru organizatiile de caritate, luna in care majoritatea moscheilor organizeaza mese de iftar, gratuit, pe cheltuiala unor persoane particulare sau organizatii caritabile.
Zilele trecute mergand spre casa am avut ocazia sa simtim spiritul Ramadanului, cred ca pentru prima data de cand suntem aici. Mergand spre casa in jurul orei 6, vedem pe marginea soselei cateva masini oprite si un nene care facea semn masinilor care treceau. Am crezut ca s-a produs un accident si am oprit sa vedem daca au nevoie de ajutor. N-am apucat sa coboram din masina ca a venit un nene la noi cu 2 pachetele, fiecare cu cate un croissant, o cutie mica de lapte si cateva curmale, pentru iftar (= masa frugala care se ia dupa apusul soarelui). Am incercat sa refuzam si i-am spus ca nu suntem musulmani si nu postim, el a zis ca nu-i nici o problema si a insistat sa primim pachetele.
Erau de la o organizatie caritabila si imparteau pachete pentru iftar celor care treceau pe sosea si opreau la semnalele lor, indiferent de nationalitatea si religia acestora.
Zilele trecute mergand spre casa am avut ocazia sa simtim spiritul Ramadanului, cred ca pentru prima data de cand suntem aici. Mergand spre casa in jurul orei 6, vedem pe marginea soselei cateva masini oprite si un nene care facea semn masinilor care treceau. Am crezut ca s-a produs un accident si am oprit sa vedem daca au nevoie de ajutor. N-am apucat sa coboram din masina ca a venit un nene la noi cu 2 pachetele, fiecare cu cate un croissant, o cutie mica de lapte si cateva curmale, pentru iftar (= masa frugala care se ia dupa apusul soarelui). Am incercat sa refuzam si i-am spus ca nu suntem musulmani si nu postim, el a zis ca nu-i nici o problema si a insistat sa primim pachetele.
Erau de la o organizatie caritabila si imparteau pachete pentru iftar celor care treceau pe sosea si opreau la semnalele lor, indiferent de nationalitatea si religia acestora.
sâmbătă, 30 mai 2009
Servicii
Ma duc miercuri la farmacia de langa biroul meu sa-mi iau pilule. Nu le vad pe raft si intreb o farmacista daca sunt pe stoc.
Ea: "Nu sunt, ne pare rau, dar vi le putem aduce maine"
Eu: "Am nevoie de ele astazi, trebuie sa incep o folie noua azi" Pune tipa mana pe telefon, suna la vreo 2 branch-uri si imi spune ca mi le aduce in 10 minute. Ii zic "Ok, vin mai tarziu sa le iau, ca lucrez in zona".
Ea: "Nu e nevoie sa mai veniti, vi le trimitem noi la birou". Deja eram placut surprinsa. Ii intind cardul sa platesc si ea imi spune ca pot sa-i dau banii soferului care imi aduce pastilele. Eu: "Nu am cash, vreau sa platesc acum cu cardul". Ea: "Nici o problema, o sa trimitem soferul cu aparatul pentru carduri, o sa dureze cam 20-30 de minute". Am facut ochii cat cepele. Si-mi zic: stai sa vad daca e chiar asa cum spune ea. Si dupa 20 de minute vine soferul la mine la birou, cu pastilele mele intr-o punguta, cu bonul de casa si cu aparatul pentru carduri, wireless. Nu mi-a venit sa cred si inca ma mai minunez de eficienta oamenilor alora.
Ea: "Nu sunt, ne pare rau, dar vi le putem aduce maine"
Eu: "Am nevoie de ele astazi, trebuie sa incep o folie noua azi" Pune tipa mana pe telefon, suna la vreo 2 branch-uri si imi spune ca mi le aduce in 10 minute. Ii zic "Ok, vin mai tarziu sa le iau, ca lucrez in zona".
Ea: "Nu e nevoie sa mai veniti, vi le trimitem noi la birou". Deja eram placut surprinsa. Ii intind cardul sa platesc si ea imi spune ca pot sa-i dau banii soferului care imi aduce pastilele. Eu: "Nu am cash, vreau sa platesc acum cu cardul". Ea: "Nici o problema, o sa trimitem soferul cu aparatul pentru carduri, o sa dureze cam 20-30 de minute". Am facut ochii cat cepele. Si-mi zic: stai sa vad daca e chiar asa cum spune ea. Si dupa 20 de minute vine soferul la mine la birou, cu pastilele mele intr-o punguta, cu bonul de casa si cu aparatul pentru carduri, wireless. Nu mi-a venit sa cred si inca ma mai minunez de eficienta oamenilor alora.
marți, 26 mai 2009
La piata
Joia la mine e zi de cumparaturi. Lucrez jumate de zi, e sfarsit de saptamana si imi iau jumatatea si mergem la shopping. De obicei mergem la Carrefour si luam de toate. De data asta n-am luat fructe si legume din Carrefour ca ne-am dus la piata de legume si fructe. E o experienta. Cine vine in vacanta la Dubai, musai sa vada pietele de legume si fructe. Cum cobori din masina iti ies in cale hamalii cu roabe sau carucioare mai mari sau mai mici, si ala pe care il alegi te urmeaza prin piata si-ti cara cumparaturile. Intri in piata propriu-zisa (un fel de cort urias) si sar vanzatorii pe tine, nu scapi de ei ca de raia capreasca. Te imbie cu de toate, fiecare isi lauda marfa, fiecare zice ca are marfa mai buna si pretul mai mic decat vecinul. Nu exista cantare, totul se vinde la lada/cutie/bucata. Preturile "afisate" (spuse de vanzatori cand ii intrebi, ca nu exista nimic scris) sunt in general mai mari decat la Carrefour, dar farmecul pietei este targuiala. Dar targuiala de-aia tiganeasca, frate, nu gluma. Adica cere indianul pe lada de rosii 5 dolari si tu nu te lasi pana nu o scoti macar la 2 dolari jumate. Si poti sa ridici pretentii. Nu-ti plac 2 rosii din lada ca sunt stricate si nu vrea sa le schimbe, nici o problema, vecinul ti le schimba si pe alea verzi, nu numai pe alea stricate.
De cate ori ma duc la piata ma distrez. Ca fiind alba, ma iau indienii de fraiera si au impresia ca-mi pot baga pe gat ce vor ei, la ce pret vor ei. Asta pana deschid gura si incep sa ma cert cu ei. Si cand vad ei ca stiu preturile de pe piata si stiu ce vreau, incep sa ma priveasca cu respect si de obicei obtin preturile pe care le vreau eu. Si uite-asa, joi dupa-masa am dat treij' de dolari si am umplut portbagajul masinii cu de toate: 10kg de rosii, vreo 3 de ceapa verde, vreo 3 de ridichi, mango, portocale, pepeni galbeni si cele mai bune capsuni pe care le-am mancat de cand sunt aici.
Cand sa plecam, vine un nene la masina cu un pepenoi verde cat china si n-am scapat de el pana nu l-am cumparat, la jumate de pret decat ceruse initial.
Bai, imi place sa merg la piata.
De cate ori ma duc la piata ma distrez. Ca fiind alba, ma iau indienii de fraiera si au impresia ca-mi pot baga pe gat ce vor ei, la ce pret vor ei. Asta pana deschid gura si incep sa ma cert cu ei. Si cand vad ei ca stiu preturile de pe piata si stiu ce vreau, incep sa ma priveasca cu respect si de obicei obtin preturile pe care le vreau eu. Si uite-asa, joi dupa-masa am dat treij' de dolari si am umplut portbagajul masinii cu de toate: 10kg de rosii, vreo 3 de ceapa verde, vreo 3 de ridichi, mango, portocale, pepeni galbeni si cele mai bune capsuni pe care le-am mancat de cand sunt aici.
Cand sa plecam, vine un nene la masina cu un pepenoi verde cat china si n-am scapat de el pana nu l-am cumparat, la jumate de pret decat ceruse initial.
Bai, imi place sa merg la piata.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
